HISS - 2014

afis900Hospitality International Summer School
21 – 27 iulie 2014

„Hospitality International Summer School" este un program intensiv de pregătire practică, ce se adreseză în principal studenților, masteranzilor, doctoranzilor şi nu în ultimul rând tuturor celor interesaţi de dezvoltarea carierei în domeniul industriei ospitalităţii.
 
Programul este organizat în parteneriat de către Universitatea Româno Americană, București, Facultatea de Business - Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca și Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava.
 
Obiectivul principal al programului este cel de dezvoltare a competenţelor şi abilităţilor practice necesare specialiştilor din domeniul industriei ospitalităţii. Prin conţinutul şi structura sa, programul creează oportunitatea participanţilor de a cunoaşte ultimele tendinţe ale domeniului din perspectiva schimbărilor economice, tehnologice, de mediu şi sociale înregistrate la nivel internaţional şi european.
Cursurile şi seminariile sunt susţiute de către specialişti practicieni de prestigiu naţional şi internaţional, cu vastă experienţă în domeniul turismului, respectiv al ospitalităţii.

 
 
 
 
 
Coordonatele programului sunt următoarele:
1. Perioada de desfășurare: 21 - 27 iulie 2014;
2. Locul de desfășurare: Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din cadrul Universităţii Ștefan cel Mare din Suceava;
3. Sunt vizați participanți de la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Universitatea Româno-Americană, București, Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava dar și de alte centre academice din țară;
4. Durata programului: 63 de ore, din care 20 de ore cursuri, 10 ore seminarii și lucrări practice, 24 de ore de studiu individual și 9 ore Portofoliu de proiecte;
5. Forma de învățământ: zi, modular;
6. Forma de finalizare a programului: susținere portofoliu proiect;
„Portofoliul proiect" are ca temă "Stakeholderii Industriei Ospitalităţii: influenţe şi perspective". Proiectul va avea ca structură problematica dezbătută în cadrul cursurilor și seminariilor aplicative din cadrul programului școalii de vară.
7. Programul include module de cursuri de specialitate în domeniul industriei ospitalității
8. În cadrul programului sunt organizate vizite de studiu, activități culturale și de socializare;
9. Taxa de participare: 380 de lei (include accesul la cursurile si prezentarile programate, mapa conferinta, mic-dejun, masa de pranz si coffee break-uri, cazare, transportul pentru excursiile tematice).

Directori coordonatori program
Prof. univ. dr. Daniela Firoiu, Universitatea Româno-Americană, București
Prof. univ. dr. Smaranda Cosma, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. Carmen Năstase, Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava

Comitet de organizare:
Prof.univ.dr. Valentin Hapenciuc
Conf. univ. dr. Carmen Chașovschi
Conf. univ.dr. Mariana Lupan
Conf. univ. dr. Alexandru Nedelea
Conf. univ. dr. Mihaela Bîrsan
Lect. univ. dr. Carmen Boghean
Lect. univ. dr. Iulian Condratov
Lect. univ. dr. Pavel Stanciu
Asist. univ. dr. Adrian Liviu Scutariu
Asist. univ. dr. Otilia Bordeianu

Persoană de contact:
Asist. univ. dr. Otilia Bordeianu, Universitatea "Ștefan cel Mare" Suceava
e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

Speakeri

cris-micut

Cris MICUT - Senior Associate, Trend Hospitality

Manager de proiect calificat, specialist în domeniul marketingului pentru turism – hoteluri şi companii aerine. Din anul 2005 este director al Royal Institute of Hospitality Management (Institutul Regal de Management al Ospitalitatii) – în cooperare cu École hôtelière de Lausanne – Şcoala Hotelieră de la Lausanne, Elveţia.

Are experienţă în operarea companiilor aeriene (TAROM), hoteluri (BWI, Baiyoke Hotels, SIH) şi managementul relaţiilor cu clienţii CRM, aparţinând unor culturi diferite – din Europa, Asia şi America. Mai bine de 11 ani (1994–2005), a fost responsabil cu dezvoltarea şi asigurarea calităţii pentru hotelurile Best Western din Asia de sud-est, cât si cu administrarea unor hoteluri din aceeaşi zonă.

Sergiu Sarasan

Sergiu SARASAN - Manager, Aviation Solutions - Eastern Europe at International Air Transport Association (IATA)

A absolvit ASE REI la Bucuresti si si-a inceput cariera in aviatie imediat dupa terminarea facultatii in anul 1999 activand in cadrul unei companii de servicii aeroportuare pe aeroportul Baneasa. A acumulat ulterior experienta in diferite pozitii in transportul aerian de marfuri alaturi de companii precum British Airways sau Fedex.

Din anul 2008 s-a alaturat echipei IATA si se ocupa in present cu implementarea proiectelor de facilitare in transportul aerian si raspunde de portofoliul de solutii pentru aviatie in Europa Centrala si de Est.

calin ile

Calin ILE - General Manager Hotel IBIS

Si-a inceput cariera in domeniul hotelier prin angajarea in cadrul grupului Continental Hotels. In 1997 a fost numit Director Executiv al Hotelului Continental din Bucuresti, iar apoi a intrat in grupul ACCOR unde a participat in calitate de Director Executiv la deschiderea primului IBIS din Romania. A deschis apoi ca si Director General Hotelul IBIS din Constanta iar astazi lucreaza ca Director General al Hotelului IBIS Gara de Nord.

Studiile din tara au fost completate cu formari in strainatate (HotelSchool den Hague , Academia Accor- Evry Paris).

florin-arjocu

Florin ARJOCU - Blogger - Drumliber.ro

Este unul din cei mai cunoscuti bloggeri de travel din tara si este specializat pe Romania.

Are colaborari cu reviste și site-uri de turism, ultima este chiar recenta, cea cu revista Vacante la Tara. Ca urmare a faptului ca munca sa in dezvoltarea site-ului Drum Liber a fost apreciata, in momentul de fata realizeaza si o rubrica saptamanala la Radio România Actualitati.

Toate acestea se intampla datorita pasiunii, datorita placerii de a calatori și a apropierii de frumoasa noastra țara.

 

Doina Mihaela GRIGORAS - Business Development Manager, Tez Tour

Cu o experiență profesională de peste 11 ani în domeniul turismului extern, Doina Grigoraș s-a specializat în operațiuni ale intermediarilor din turism și actualmente lucrează pentru unul dintre cei mai mari touroperatori din estul Europei, specializat în pachete charter cu avionul.
Cel mai fascinant lucru de-a lungul acestor 11 ani a fost urmărirea atentă a evoluției pieței din România, a dinamicității acesteia și a schimbărilor rapide produse odată cu implementarea multor schimbări tehnologice.
Pasionată de managementul relațiilor cu clienții și de procesele de vânzare B2B, în acest moment este preocupată de îmbunătățirea continuă a acestor procese în activitatea profesională de zi cu zi.

 

Lacramioara BEILIC- Director Asociatia pentru Turism Bucovina

Manager in turism, cu o experienta de peste 18 ani in industria hoteliera si in domeniul turismului intern. Din anul 2009 este directorul Asociatiei pentru Turism Bucovina, o asociatie profesionala la nivel regional, care desfasoara o intensa activitate de promovare a destinatiei turistice Bucovina.
S-a implicat in derularea unor proiecte de formare profesionala in domeniul turismului, de imbunatatire a calitatii serviciilor turistice si a coordonat diferite cercetari si studii privind potentialul turistic din regiune.

 

 

Zile

 

Programul cursurilor si a altor activitati

21.07

09:00-09:30

Inregistrarea participantilor - E005

09:30-10:00

Welcome la Universitatea “Stefan cel Mare” din Suceava

Rector, prorectori, Consiliul Judetean Suceava, Primarie Suceava

Prezentarea programului Scolii de vara

10:00-12:30

Cris Micut- Senior Associate, Trend Hospitality-(cu pauza de cafea de 15 min)

12:30-13:30

Pauza de masa - Restaurant Padrino

13:30-16:00

Calin IleGeneral Manager Hotel IBIS

16,00

Prezentarea Universitatii- USV tour

Tour Ghidat in Suceava

22.07

09:30-12:30

Sergiu Sărăşan- Manager, Aviation Solutions - Eastern Europe at International Air Transport Association (IATA) -(cu pauza de cafea de 15 min)

12:30-13:30

Pauza de masa - Restaurant Padrino

13:30-16:00

Florin Arjocu - Blogger - Drumliber.ro

16:00-18:00

Cetatea de Scaun - Muzeul satului (http://muzeeinaerliber.ro/)

23.07

09:30-12:30

Vizita de studiu- Gura Humorului, Speaker local Best Western

Primaria Gura Humorului

Voronet, Complex Arinis - Parc de aventura Arinis (http://parc-aventuri.ro/ro/)

12:30-13:30

Pauza de masa - zona Gura Humorului

13:30-18:00

Popas Turistic Bucovina (http://www.popas.ro/)

Vizita de studiu Radauti - Ceramica Marginea (http://www.ceramicamarginea.ro/)

24.07

09:30-10:30

Speaker local - Consiliul Judetean şi APT Bucovina

10:30-11:00

Pauza de cafea

11:00-12:30

Proiect - Stakeholderii Industriei Ospitalităţii: influenţe şi perspective

12:30-13:30

Pauza de masa - Restaurant Padrino

14:00-15:00

Vizita Observator

15:00-17:00

Vizita de studiu Hotel Sonnenhof, http://www.hotelsonnenhof.ro/

Invitatie Club - Talcioc Cultural - Padrino (Optional)

25.07

09:30-10:45

Doina Grigoras- Business Development Manager at Tez Tour

10:45-11:00

Pauza de cafea

11:00-12:30

Doina Grigoras- Business Development Manager at Tez Tour

12:30-13:30

Pauza de masa - Restaurant Padrino

14:00-16:00

Vizita de studiu fabrica de inghetata Betty Ice (http://www.betty.ro/lowres.html)

16:00-18:00

Vizita la Conacul Domensc (www.conaculdomensc.ro)

Bazin de inot/Teren de sport/Foc de tabara zona Lacuri (Optional)

26.07

09:30-10:30

 Prezentare proiecte LLP implementate în USV cu tematică referitoare la formarea personalului in domeniul managementului ciclului de viata al produselor (QPLM), respectiv formarea de competențe în domeniul turistic (CUBITUS)

10:30-12:30

 Pregatire proiect Final cu tema: Stakeholderii Industriei Ospitalităţii: influenţe şi perspective

12:30-13:30

Pauza de masa - Restaurant Padrino

14:00-18:00

Pregatire proiect Final cu tema: Stakeholderii Industriei Ospitalităţii: influenţe şi perspective

Bazin de inot/Teren de sport (Optional)

27.07

09:30-10:30

Prezentare proiect final partea 1

10:30-11:00

Pauza de cafea

11:00-12:30

Prezentare proiect final -partea 2

12:30-13:30

Pauza de masa - Restaurant Padrino

14:00-16:00

Prezentare proiect final partea 3 Concluzii si inchidere Scoala de vara