Scoala de vara AFER 2017 

 Ospitalitate și tradiție în România 

  sub egida

Asociației Facultăților de Economie din România (AFER) - ediția a IX-a  și

Hospitality International Summer School (HISS) - ediția a V-a,

perioada 17 - 22 iulie 2017

  

AfisHISS v2

 
Programul este organizat de către Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava (USV) în parteneriat cu Asociaţia Facultăţilor de Economie din România (AFER).
Programul a fost iniţiat de către  Universitatea Româno Americană, București, Facultatea de Business - Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca şi Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava în 2012 şi se află la a V-a ediţie.
„Hospitality International Summer School" este un program intensiv de pregătire practică, ce se adreseză în principal studenților, masteranzilor, doctoranzilor şi nu în ultimul rând tuturor celor interesaţi de dezvoltarea carierei în domeniul industriei ospitalităţii.
 
Obiectivul principal al programului este cel de dezvoltare a competenţelor şi abilităţilor practice necesare specialiştilor din domeniul industriei ospitalităţii. 
 
Coordonatele programului sunt următoarele:

Loc de desfăşurare: Universitatea Stefan cel Mare din Suceava

Burse pentru 35 studenţi premiaţi  la sectiunea naţională sau studenți desemnati de facultățile membre AFER

Perioada: 17 - 22 iulie 2017

 

Din program: 

- prelegeri ale specialiştilor, lectori şi practicieni

- proiecte dezvoltate in echipa, concurs de proiecte cu temă

- vizite de documentare: Conacul Domnesc, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale

- drumeţii, jocuri

- excursii cu vizitarea unor obiective turistice in orasul Suceava si in regiunea Bucovina.

 

Servicii asigurate: cazarea, masa şi excursiile. Nu este asigurat transportul din prima şi ultima zi 

Aşteptăm cu deosebit interes participarea dumneavoastră la această manifestare.

Comitet de organizare:

Prof. univ. dr. Carmen NASTASE
Prof. univ. dr. Gabriela PRELIPCEAN
Conf. univ. dr. Angela ALBU
Conf. univ. dr. Mariana LUPAN
Conf. univ. dr. Mihai POPESCU
Lect. univ. dr. Marcela HURJUI
Lect. univ. dr. Adrian Liviu SCUTARIU
Lect. univ. dr. Pavel STANCIU
Lect. univ. dr. Iulian CONTRATOV